Scoția, tot mai hotărâtă să își câștige independența, după Brexit. Marea Britanie, pe punctul de a se rupe

Sprijinul pentru independenţa Scoţiei a crescut la 52%, cel mai înalt nivel de la referendumul din 2016 privind ieșirea din Uniunea Europeană, conform unui sondaj realizat chiar înainte de Brexit.

Sondajul de opinie este un motiv de satisfacţie pentru prim-ministrul scoţian Nicola Sturgeon, care militează pentru organizarea unui al doilea referendum pe acest subiect, după eşecul la precedenta consultare populară în 2014. Guvernul britanic refuză cu fermitate orice nou referendum.

Sondajul, publicat luni seară, a fost realizat de institutul de sondare online Panelbase între 28 şi 31 ianuarie pentru blogul politic Scot Goes Pop şi jurnalul pro-independenţă The National, scrie Agerpres.

Este al treilea sondaj din ultimele două săptămâni care arată un sprijin tot mai mare pentru independenţă, situându-se în jurul a 50% din voturi.

La un precedent referendum asupra independenţei, organizat în 2014, unioniştii au ieşit învingători cu 55%. Premierul conservator Boris Johnson refuză un nou scrutin, afirmând că precedenta consultare populară a tranşat dezbaterea.

Însă pentru Nicolas Sturgeon, Brexitul, împotriva căruia au votat 52% dintre scoţieni la referendumul din 2016, a schimbat situaţia. Printr-o eventuală desprindere de restul Regatului Unit, Scoţia speră să poată în cele din urmă să se alăture UE.